Despre trandafir

Dacă ar trebui să găsim un sinonim pentru trandafiri, acesta ar fi gingășia. Un singur gând care te poartă către petalele lor este suficient ca să te pierzi într-o mireasmă de vis. Nu mai este un secret faptul că atât parfumul, cât și aspectul lor îți conferă o stare de bine și de calm. Însă, magia acestei flori nu se rezumă doar la atât. Petalele se transformă în produse excelente de îngrijire, iar apa de trandafir vine la pachet cu o serie de beneficii nebănuite. Așadar, pierduți într-un miros de vis, iată tot ce trebuie să știi despre trandafiri, cât și beneficiile pe care le au asupra organismului și nu numai.

Planta trandafir

Există numeroase specii, însă cele care stau la baza produselor cosmetice și se regăsesc cu precădere în apa de trandafir sunt Rosa Damascena, Rosa Centifolia și Rosa Gallica. Folosiți în scop pur decorativ sau nu, aceștia sunt personaje principale în miturile grecești și se crede astfel că existența lor este datorată zeiței Afrodita. Originari din ținuturile elene, de-a lungul timpului aceștia au făcut înconjurul lumii și astăzi bucură milioane de oameni de pretutindeni. Istoria este una încărcată cu emoții puternice, iar acestea pot fi descoperite aici.

Trandafir DEX

Este greu să-l definești, căci este o vorba despre o familie cu 20 de mii de specii. Cu toate acestea, DEX ne spune că este un arbust din familia rozaceelor, cultivat în scopuri decorative, cu ramuri spinoase, cu flori divers colorate și plăcut mirositoare, folosite în industria parfumurilor sau în medicină.  În plus, în neogreacă, trandaphilos înseamnă 30 de foițe și face referire la petalele care compun floarea.

Trandafir Wikipedia

În ziua de azi, tehnologia modernă facilitează folosirea florilor în diverse preparate farmaceutice și cosmetice. În acest mod au luat naștere apa de trandafir, uleiul de trandafir, parfumurile și cremele cu un miros plăcut și cu nenumărate beneficii. În prezent, Bulgaria este cunoscută pentru culturile impresionate de trandafiri care se extind încet și sigur și în țara noastră. Accesează acest link pentru mai multe informații.

Proprietăți trandafir. Beneficii trandafir.

Calmează pielea iritată

Apa de trandafiri are această proprietate de a calma pielea iritată. Este benefică mai ales după epilare, cât și în cazul eczemelor. Pe lângă efectul calmant, aceasta parfumează pielea și o lasă fină la atingere, chiar și atunci când vorbim despre o piele uscată și sensibilă. Ba mai mult, se poate folosi pentru a cicatriza răni.

Îmbunătățește aspectul tenului

Aceste produse de îngrijire luptă împotriva problemelor cauzate de acnee la orice vârstă. Datorită proprietăților antibacteriene și antiseptice, aplicarea unor astfel de produse poate să reducă semnificativ acneea care nu se află într-un stadiu avansat. În același timp, reduce și aspectul vizibil și neplăcut al cearcănelor.

Contribuie la sănătatea părului

În războiul continuu cu mătreața, încearcă un șampon sau o mască pe bază de această plantă. Aceasta poate fi soluția care poate să îți asigure un par puternic și sănătos, lipsit de probleme cauzate de scalp și de mătreață. Uleiul de trandafir lucrează excelent pe orice tip de păr și îi conferă strălucire și vitalitate, având grijă să îl hidrateze și să protejeze culoarea.

Elimină stresul

În perioadele stresante din viața ta, apelează la uleiurile de relaxare. O sesiune de aromoterapie o sa îți cuprindă casa într-un miros de vis, iar toate grijile vor fi eliminate din mintea ta. Beneficiile sunt impresionante mai ales în situațiile în care emoțiile contradictorii sunt puternice, cum ar fi lipsa stimei de sine sau respingerea de natură sentimentală.

Previne și reduce paradontoza

Un amestec format din miere și petale uscate poate să reducă sau să stopeze problemele cauzate de paradontoză. Este un remediu excelent în cazul inflamațiilor bucale și poate să fie folosit alături de rutina normală de îngrijire orală.

Reduce aspectul celulitei

Dacă celulita îți dă bătăi de cap, află că uleiul de trandafir poate să reducă aspectul acesteia. Pregătește un amestec format din câteva picături de ulei de trandafir combinat cu cel de măsline și masează zonele afectate după baie. Folosind în mod regulat acest tratament, rezultatele nu vor întârzia să apară.

Întărește imunitatea

Petalele acestei plante conțin o cantitate impresionantă de vitamina C. Fie că vorbim despre dulceață, apă de trandafir, ulei sau ceai, toate contribuie la aportul zilnic de vitamina C. De asemenea, este și un bactericid bun tratând atât probleme care apar în mediul intern (colon, stomac), cât și pe cele din mediul extern (ochi, urechi, răni).

Valori nutriționale

Petalele acestei plante conțin 95% apă, fiind un produs slab în calorii. Conține totuși o cantitate ridicată de vitamina C, tanini, derivați flavonici, nerol, zaharuri, ceară și acid galic.Bineînțeles, aceste valori variază în funcție de produs. Dulceața din petalele acestei plante va fi mai bogată în calorii și în zahăr decât apa de trandafiri.

Contraindicații

Ceaiul din această plantă nu se recomandă persoanelor alergice, deoarece poate să provoace arsuri la nivelul stomacului. Nu se recomandă nici în tratamentele pentru subțierea sângelui. În cazul persoanelor alergice la flori se recomandă părerea unui specialist.

Unde găsești produse pe bază de trandafiri

Produsele cu trandafiri se află doar la un click distanță de tine. Dacă vrei un produs versatil, care poate să fie folosit atât ca produs de îngrijire, cât și în alimentație, alege apa de trandafir. Aceasta se obține printr-un proces de distilare pentru ca tu să te bucuri în acest mod de toate beneficiile enumerate mai sus. Este un produs organic și are conținut de 100% din specia Rosa Damascena, care se găsește pe magazinul online NaturaFresh.

Contribuie la formarea emoțiilor pozitive. Astfel, uleiul de trandafir ajută la relaxarea trupului și minții, cât și la diminuarea efectelor cauzate de depresie, anxietate, furie. Câteva picături sunt suficiente pentru a fi indus într-o stare de calm. Este disponibil pe site la prețul de 133,39 ron.

Nu în ultimul rând, produsele pentru curățenie și pentru casă nu lipsesc nici ele din magazinul nostru online. Aici găsești săpun lichid în diferite cantități, detergent pentru haine sensibile, cât și odorizante pentru cameră ca să îmbraci toată casa în parfum de trandafiri.

Determinați de gingășie și cunoscuți pentru parfumul delicat desprins din povești, aceștia aduc zâmbete încă din cele mai îndepărtate timpuri. Fie că vorbim despre ulei, apă de trandafir, ceai sau produse pentru casă, toate prezintă beneficii care conduc la instalarea unei atmosfere relaxante și pline de armonie.