Table of Contents
Totul despre afine
În timpul verii le găsim, în două variante, la orice tarabă din piață și la orice supermarket: afine. Dacă au fost culese din pădure sunt mici și au o culoare mai închisă. De asemenea, aroma lor se simte mai puternic și sunt mai acrișoare. Dacă provin din culturi, aceste fructe sunt mari, culoare nu este atât de pigmentată și nici nu au o aromă atât de puternică. Cu toate acestea, ambele tipuri aduc aceleași beneficii pentru organism. Atât timp cât sunt proaspete. Afinele congelate sunt o soluție bună și ele deoarece conțin 90% substanțe nutritive.
Afine – ce sunt?
Afinul, care mai este cunoscut precum pomușoară sau merișor de munte, este un arbust. Acesta aparține familiei Ericaceae. Întinderea lui este foarte mare, putând fi găsit în toată Europa, în partea de vest a Canadei și a Statelor Unite, dar și într-o parte din Asia și Groenlanda. Afinele sunt fructele arbustului afin. Sun asemănătoare unor boabe care au culoarea albastru închis, sunt rotunde, mici și sucul lor este de culoare violet. Au un gust proaspăt, plăcut, un pic dulce, dar și acrișor.
Afine Wikipedia
Mai mult informații despre afin și fructele acestuia se găsesc pe site-ul Wikipedia. Veți găsi informații despre înmulțirea acestora, modul de recoltare, arealul de răspândire și indicații terapeutice, mai mult, veți găsi referințe ce vă vor oferi mai multe informații despre acest arbust.
La ce sunt bune afinele – beneficii
Sunt fructe extrem de bogate în antioxidanți și au multiple beneficii pentru sănătate.
În primul rând, putem consuma aceste fructe dacă ne dorim să slăbim. Studiile realizate de specialiști au demonstrat faptul că acestea nu ajută numai în procesul de slăbire, ci sunt adevărate arme de topire a grăsimilor. Într-adevăr – ajută la topirea grăsimii, în special cea de pe abdomen. Având în vedere faptul că obezitatea (apariția ei) are foarte multă legătură cu zona abdominale, ne putem gândi că afinele sunt adevărate comori.
Aceste beneficii există pentru că în afine sunt foarte mulți antioxidanți și au proprietăți diuretice. Ajută corpul să lupte cu toxinele, să le elimine cu tot cu surplusul de apă. În același timp, acestea sunt ca un motor pentru metabolism – metabolizarea are loc mai repede și într-un mod diferit: ajută organismul să ardă grăsimea din depozitul pe care acesta îl are deja (ceea ce este mult mai mult decât a arde doar ceea ce mâncăm la un moment dat).
În al doilea rând, în afine se găsește o mare cantitate de fibre. Rolul acestora este important pentru sistemul digestiv. Spre exemplu, o cană plină cu aceste fructe conține între 4 și 5 g de fibre. Acestea împreună cu antioxidanții și celelalte substanțe active care se regăsesc în afine reglează digestia, oferă un echilibru florei intestinale, diminuează efectul problemelor precum indigestia, crampele sau constipația. Pe lângă toate acestea, ajută în procesul de detoxifiere al rinichilor, ficatului, dar și a colonului. Le regenerează, dar le și vindecă în cazul în care are loc vreo intoxicație sau vreo infecție.
În al treilea rând, un alt beneficiu al consumului de afine este faptul că apără organismul de boli cardiovasculare, neurologice și chiar de cancer. Îmbunătățesc activitatea celulară și distrug orice urma de formațiune ce are un risc tumoral. În organismul nostru există radicali liberi, însă flavonoidele din fruct protejează țesuturile de aceștia.
În al patrulea rând, datorită proprietățile pe care le au, acestea reduc riscul dezvoltării unor boli cardiovasculare și neurologie – ajută mai ales sistemul nervos central. De asemenea, mai reduc colesterolul, au efecte pozitive și benefice asupra persoanelor care suferă de hipertensiune, reglează nivelul zahărului care se găsește în sânge și mențin sănătoase atât arterele, dar și inima.
Nu în ultimul rând, oxigenarea creierului este îmbunătățită deoarece ajută sistemul circulator când se transportă sângele la creier. Astfel că, celulele neuronale sunt regenerate și astfel se previne dezvoltarea unor tulburări precum demența sau chiar Alzheimer.
Afinele sunt sănătoase chiar și pentru ochi, pentru vedere; proprietățile lor sunt atât antibacteriene, cât și antivirale; sunt foarte bogate în nutrienți și foarte sărace în calorii.
Au o acțiune directă asupra tuturor dezechilibrelor care pot apărea în organism deoarece sunt o sursă extrem de bogată de minerale și vitamine. Astfel că ele pot fi considerate cea mai potrivită metodă de a preveni afecțiunile.
Calorii și valori nutriționale
Sunt fructele cele mai bogate în antioxidanți și vitamina C. Acestea sunt substanțe esențiale pentru sănătatea sistemului imunitar și sunt importante pentru lupta pe care o duce organismul nostru împotriva toxinelor care se regăsesc în mediu. Care sunt valorile nutriționale, mai specific? (la 100 g afine)
Macronutrienți
– apa – 84.21 g / calorii – 57 kcal
– carbohidrați – 14.49 g / fibre – 4.9 g
– glucide – 9.96 g / lipide – 0.33 g / proteine- 0.74 g
Vitamine
– colină (vitamina B4) – 6 mg / vitamina B2 – 0.041 mg / vitamina K – 19.3 µg
– vitamina A – 54 IU / vitamina B3 – 0.418 mg / vitamina C – 9.7 mg (24% din doza zilnică recomadată)
– Tiamină (vitamina B1) – 0.037 mg / vitamina B5 – 0.124 MG
– Vitamina E – 0.57 mg / vitamina B6 – 0.052 mg / vitamina B9 (acid folic) – 6 µg
Minerale
– calciu 6 mg / cupru 0.057 mg / fier 0.28 mg / fosfor 12 mg / magneziu 6 mg
– mangan 0.336 mg / potasiu 77 mg / seleniu 0.1 µg / sodiu 1 mg / zinc 0.16 mg
Aminoacizi – 0,697 g
Fitonutrienți (beta caroten și luteină) – 112 µg
Contraindicații afine
Fructele acestea sunt atât de sănătoase, încât foarte rar apar probleme din cauza lor. Pot exista anumite reacții alergice, caz în care se recomandă apelarea la medic.
Din ele se produce ulei – din semințele lor -, iar dacă acest ulei se folosește într-o cantitate foarte mare, pot apărea anumite efecte adverse precum durerea de cap sau diareea.
Unde se găsesc afine? – Produse și preț afine
În zilele noastre există o varietate imensă în ceea ce privește produsele alimentare, fructele care pot fi cumpărate de pe piață, băuturile și așa mai departe. La fel ca în cazul multor produse, afinele se regăsesc în aproape orice. Fie că vorbim de sucuri, biscuiți, ciocolată, consumatorii nu duc lipsă de aceste fructe sănătoase. În stare pură, se găsesc în piață, la tarabele vânzătorilor sau în caserole în supermarket. Procesate și introduse în diferite alimente, însă, se regăsesc oriunde. Chiar și în magazinele naturiste.
Pentru iubitorii de cereale există musli cu banane, mere și afine. Pe site ul naturafresh.ro găsiți acest pachet la prețul de 17,18 lei.
Pentru gustările dintre mese, sau chiar pentru un desert ușor, fie că este vorba de cei mici sau cei mari, există piureuri cu diferite combinații de fructe: piure de mere, pere, afine și grâu spelța; piure de mere, afine și morcov negru; piure de mere, afine, coacăze și mure etc aici.
O variantă dulce, aromată, sănătoasă de desert este pachetul de biscuiți cu umplutură de afine sau batonul eco cu afine și quinoa raw. Iar pentru cei care preferă clasicul, există și dulceață de afine.
Pentru consumatorii de ceai sau pentru cei care vor să încerce o experiență culinară, aromată și foarte sănătoasă, există afine și în varianta pudră sau uscate, care sunt excelente pentru o băutură sănătoasă sau, cele uscate, consumate ca atare.
Afinele sunt niște minunății cu proprietăți și beneficii fantastice pentru organism. Nu există limite în ceea ce privește consumul de afine. Se recomandă să fie proaspete, de cele mai multe ori, dar ele își păstrează aceleași proprietăți chiar dacă le consumăm sub diferite forme. Și avem de unde.
Comenteaza