Dacă ne dorim un zâmbet radiant în poze și nu numai, atunci trebuie să ne îndreptăm atenția către igiena orală. Controalele regulate la medicul stomatolog, produsele folosite cât și tehnicile de periaj joacă un rol important atunci când vine vorba de sănătatea bucală. Ba mai mult, timpurile moderne în care trăim ne găsesc mai preocupați ca niciodată față de mediu și de natură, căutând în permanență acele produse aflate sub eticheta eco-friendly.

Așa au luat naștere produsele care au la bază bambus, acesta înlocuind prin excelență plasticul și alți compuși dăunători mediului. Totodată, unele produse pentru igiena orală elimină agenții chimici și se îndreaptă către natură, folosind exclusiv plante precum menta, salvia, dar și cărbune. De la periuță la pastă de dinți cu efect de albire, iată 7 produse ecologice și naturale care ne vin de ajutor în igiena orală.

Periuța de dinți din bambus

Specialiștii ne recomandă ca la trei luni să ne schimbăm periuța de dinți. Dacă ținem cont de sfaturile acestora, vom schimba nici mai mult și nici mai puțin de 4 periuțe pe an. De aceea este important să ne îndreptăm atenția către produsele ecologice, pentru ca să putem reduce în acest mod risipa de plastic. Soluția o găsim la periuțele de dinți din bambus, disponibile în mai multe culori atât pentru adulți, cât și pentru varianta de periuță de dinți pentru copii. Acestea asigură un periaj precis, sunt blânde cu gingiile, curăță până și locurile greu accesibile și țin bacteriile la distanță pentru mult timp.

Periuța este disponibilă în 4 culori, pentru preferințele fiecăruia: albastru, galbenă, roz, gri.

Iar ca să îți protejezi periuța de dinți, să o păstrezi curată, într-un ambalaj ecologic, îți recomandăm să utilizezi și un etui periuță de dinți bambus.

Pastă de dinți pentru albire

Nu mai este un secret faptul că ne dorim să avem un zâmbet cât mai alb și mai sănătos. Din acest motiv, de cele mai multe ori apelăm la o pastă de dinți special concepută pentru albire care să asigure cele mai bune rezultate. Având la bază lămâie și mentă, acest produs certificat bio este lipsit de conservanți și ne oferă garanția că este vegan. Gustul ușor fructat va face dintr-un simplu obicei pentru igiena orală un adevărat ritual, o experiență care asigură prospețime de lungă durată.

Pastă de dinți cu cărbune

Tot mai des întâlnim cărbunele în produsele destinate pentru igiena orală și nu numai. Deși poate privim puțin sceptic la început prezența cărbunelui în produsele de îngrijire, acesta are beneficii nebănuite. Datorită proprietăților sale, cărbunele activ ajută în principal la neutralizarea și eliminarea toxinelor responsabile de placa bacteriană și de mirosurile neplăcute. În combinație cu matcha, această pastă de dinți are și un efect puternic antioxidant, asigurând calitatea dinților și sănătatea acestora.

Pastă de dinți pentru protecție

Pe lângă un zâmbet frumos și radiant, ne dorim și dinți sănătoși care să nu ne dea dureri, bătăi de cap și vizite în regim de urgență la cabinetul medicului stomatolog. Aceste lucruri pot fi evitate, având la dispoziție o pastă de dinți anticarie care, prin ingredientele naturale cu rol anti-inflamator și antiseptic, asigură protecție îndelungată. Gustul de rodie sau de cocos și textura cremoasă a pastei de dinți vor contribui și ele la o îngrijire de nota 10. Gingiile vor fi mai puternice, sângerările gingivale se vor transforma într-o amintire, iar cariile nu o să mai aibă motiv să se formeze.

Apă de gură cu mentă și salvie

Un ritual complet de îngrijire orală presupune și folosirea de apă de gură în momentul fiecărui periaj. Aceasta contribuie la eliminarea mirosurilor neplăcute cauzate de bacterii și, bineînțeles, eliminarea acestora. În plus, apa de gură previne iritațiile care pot să apară în cavitatea bucală. Pentru că are la bază produse naturale, menta va asigura prospețime și un gust fresh pe tot parcursul zilei. De asemenea, pentru că suntem atenți la mediu și ne pasă de el, recipientul în care se află apa de gură este confecționat din plastic 100% reciclat. Așa că, este recomandat ca noi să îl reciclăm la rândul nostru pentru a avea grijă de mediul care ne înconjoară.

Ață dentară naturală

Pentru igiena orală corespunzătoare, setul este complet dacă folosim și ață dentară, recomandată de către toți specialiștii. Aceasta se folosește înaintea periajului pentru a îndepărta resturile alimentare care se află în zonele interdentare, zone care nu pot fi atinse de o periuță de dinți și care de cele mai multe ori generează probleme. Astfel, se reduc drastic șansele de a dezvolta carii ce sunt dificil de tratat și care ne afectează sănătatea și starea de bine. Această ață dentară pune în valoare proprietățile mentei, asigurând o curățare profundă și e respirație frumos mirositoare și fără bacterii.

Periuță de dinți pentru copii

Pentru cei mici, periajul dentar ar trebui să fie precum o joacă, iar produsele pentru igiena orală pentru copii trebuie să fie naturale și eficiente în combaterea cariilor.

De aceea recomandăm periuțele de dinți pentru copii, fabricate din bambus, fabricate din ingrediente 100% naturale. Acestea sunt disponibile în culorile roz, albastru și galben.

Pastă de dinți pentru copii

Iar pentru o curățare eficientă și 100% naturală, recomandăm pasta de dinți cu portocale și clementine Aceasta este destinată copiilor începând cu vârsta de 0 ani, amintind de importanța vitaminei C. Protejează gingiile și asigură o igienă profundă a cavității bucale.

De asemenea, această pastă de dinți naturală este disponibilă și cu aroma de gumă de mestecat și se poate folosi de către copiii care au împlinit deja vârsta de 2 ani. Beneficiile sunt aceleași, iar cei mici vor iubi să se spele pe dinți, având grijă de sănătatea lor și de igiena orală.

Alte recomandări de produse pentru igiena orală

Igiena orală este esențială dacă ne dorim un zâmbet sănătos și strălucitor. Rutina de îngrijire a cavității bucale este recomandată de către medici în fiecare dimineață și seară, cât și după mese, iar aceasta presupune o serie de pași. Aceștia sunt folosirea aței dentare, periaj corect și atent și clătirea cu apă de gură. Respectând toți pașii de mai sus, se neutralizează mirosurile neplăcute, se distrug bacteriile, iar dinții vor avea un aspect vizibil mai sănătos. Produsele naturale și ecologice ne oferă nouă toate aceste beneficii, cât și naturii un moment de respiro de la toată agitația și poluarea care o afectează în mod direct și negativ.

Acestea sunt recomandările noastre pentru o igienă orală completă, gama completă de produse ecologice și naturale pentru adulți și copii, o puteți viziona la secțiunea Igienă dentară de pe site-ul NaturaFresh.ro.