Cu toții am folosit cel puțin o dată mierea de albine ca îndulcitor al ceaiului, sau în diferite deserturi delicioase, pentru gustul ei incomparabil. Dar care sunt beneficiile pe care ni le aduce acest produs și ce alte produse apicole mai putem folosi?
Încă din cele mai vechi timpuri, omul a apelat la iscusința albinelor pentru a preveni și trata diverse afecțiuni.
Pe lângă rolul deosebit de important pe care îl au în polenizare, albinele ne oferă produse apicole extrase cu grijă din inima naturii, preparate cu meticulozitate după o rețetă pe care doar ele o cunosc.
Produsele apicole sunt recunoscute pentru proprietățile lor curative și pentru aportul pe care îl au în consolidarea sistemului imunitar, dar și pentru rolul lor de tonifiere și energizare a organismului.
Care sunt cele mai folosite tipuri de produse apicole și cum acționează acestea asupra organismului nostru?
Există diverse tipuri de produse apicole, însă cele mai folosite sunt:
- Mierea
- Propolisul
- Polenul
- Păstura
- Lăptișorul de matcă

Table of Contents
Produse apicole: Mierea de albine
Mierea de albine este o substanță vâscoasă, fluidă sau cristalizată, obținută din nectarul cules de albine și depozitat în fagurii din stup.
Mierea a fost folosită ca îndulcitor, dar și ca medicament, încă din antichitate, fiind cea mai utilizată dintre produsele apicole . Având o compoziție chimică bogată în aminoacizi, antioxidanți, vitamine și minerale, mierea de albine este un aliment complet . Ea deține o serie de proprietăți foarte benefice pentru prevenirea și tratarea multor afecțiuni.
Spre deosebire de zahăr, mierea de albine are un indice glicemic scăzut, astfel putând fi transformată în zaharuri simple și ușor metabolizată. Datorită acestui lucru, consumul de miere menține glicemia la un nivel normal și ne ajută să prevenim diabetul zaharat sau alte afecțiuni precum cele cardiovasculare, controlând, de asemenea, nivelul colesterolului.
În funcție de partea plantelor din care este culeasă, mierea de albine poate fi florală (monofloră și polifloră) sau de mană (extraflorală). Mierea de mană este obținută din secrețiile dulci ale arborilor, are un conținut bogat în substanțe rășinoase și polifenoli, care îi oferă o aromă mai intensă de rășinoase și îi sporesc puterea de acțiune asupra bacteriilor și proprietățile antioxidante.
Mierea florală poate fi monofloră, obținută din nectarul unei singure specii de plante (mierea de tei , de salcâm, de rapiță, de floarea soarelui) sau polifloră (mierea de fâneață, de mai).
Mierea de tei
Cu toții suntem fascinați de mirosul teilor înfloriți din zilele de vară. De aceea, vă recomandăm o miere cu aromă intensă de flori de tei, care vă va dezmierda papilele gustative. Vezi produsul aici.
Mierea de salcâm
În primăverile târzii, atunci când „înnebunesc” salcâmii, albinele culeg nectarul obținând o miere cu o aromă incomparabilă și o mulțime de proprietăți curative. Vezi produsul aici .
Mierea de fâneață
Mierea de fâneață este un spectacol de gust și de aromă, care ne duce cu gândul la pajiștile montane înflorite. Vezi aici produsul.
Produse apicole: Mierea de Manuka – o minune a naturii
Mierea de Manuka, obținută din florile arborelui cu același nume, ce crește pe teritoriul Noii Zeelande, este foarte renumită în toată lumea pentru puternica sa acțiune antibacteriană și antivirală. Proprietățile sale unice sunt date de un compus organic numit metilglioxal, care se formează doar în florile de Manuka. Vezi mai multe detalii despre beneficiile mierii de Manuka aici
Produse apicole: Propolisul
Propolisul este o substanță obținută din rășinile colectate de la mugurii, scoarța și frunzele unor specii de arbori, în special coniferi, pe care albinele o folosesc la izolarea stupului, sau la lipirea fagurilor de rame. Bogat în flavonoide, compuși renumiți pentru proprietățile lor antioxidante, dar și în aminoacizi și vitamine, propolisul acționează ca o barieră antibacteriană și antivirală pentru organism. Consumat sub formă de tinctură sau în forma sa brută, propolisul scade riscul de apariție al infecțiilor și ne întărește sistemul imunitar. Tinctura, fiind insolubilă în apă, datorită rășinei și a cerii din compoziția sa, se consumă de obicei pe o bucățică de pâine sau amestecată cu miere.
Pentru uz extern, proprietățile sale antiinflamatorii sunt valorificate în creme și unguiente, iar datorită faptului că este un antiseptic extraordinar, se folosește în apa de gură, pentru o igienă completă a cavității bucale.
Încearcă extractul moale de propolis pentru o cură completă de imunizare a organismului.
Produse apicole: Polenul
Polenul este o pulbere galbenă, care se formează în staminele florilor. Un tonic excelent pentru organism, adjuvant în stările de oboseală și insomnii, polenul mai este denumit, pe bună dreptate, „hrana zeilor”.
Datorită conținutului bogat în aminoacizi, grăsimi, vitamine (mai ales vitamina A) și proteine este utilizat, cu rezultate excelente, în curele de imunizare a organismului, mai ales în perioadele dinaintea sezonului gripal. Paradoxal, polenul cules de albine nu afectează persoanele alergice la polen ci le și reduc simptomele cu care se confruntă.
Produse apicole: Păstura
Produs apicol mai puțin cunoscut, păstura reprezintă hrana de bază a albinelor culegătoare, mai exact polenul care fermentează împreună cu mierea în faguri.
Cunoscută în popor ca fiind „pâinea albinelor”, păstura conține foarte multe substanțe nutritive esențiale pentru buna funcționare a organismului. Datorită acestor substanțe, păstura este un puternic hepatoprotector și un remediu de bază împotriva anemiei.
Produse apicole: Lăptișorul de matcă
După cum ne spune și numele, lăptișorul de matcă este o substanță alb-gălbuie, secretată de albinele lucrătoare pentru a hrăni matca, pe toată durata vieții sale, încă de la stadiul de larvă.
Lăptișorul de matcă este o enigmă pentru cercetători, întrucât îmbină perfect toți nutrienții de care are nevoie organismul, fiind considerat un superaliment.
Ca să conștientizam proprietățile uimitoare ale acestui produs, e nevoie să ne gândim doar la faptul că o albină lucrătoare trăiește în medie 40 de zile, în timp ce matca poate trai până la 8 ani.
Bogat în proteine, aminoacizi, minerale, lipide , întreaga grupă de vitamina B și hormoni, lăptișorul de matcă protejează țesutul nervos prevenind bolile neurodegenerative, reglează dezechilibrele hormonale, reduce tensiunea arterială și crește producția de colagen, fapt pentru care este des folosit în fabricarea produselor cosmetice.
Există și produse apicole mai puțin cunoscute, cum ar fi apilnarnilul, un produs obținut din larve de trântor, recomandat pentru imunitate și pentru creșterea masei musculare, mai ales la sportivi.
Cunoscute sau mai puțin cunoscute, cu gust plăcut sau mai puțin plăcut, este ideal să optăm pentru aceste produse apicole fie ca suplimente alimentare, fie pentru menținerea unui echilibru la nivelul întregului organism. Poți consulta o dezbatere interesantă privind părerile despre produsele naturiste, inclusiv cele apicole aici.
Stupul va rămâne întotdeauna o mică farmacie la care vom putea apela pentru a ne menține sănătoși și puternici.
Comenteaza